Ribery ar putea ajunge la închisoare

Ribery ar putea ajunge la închisoare
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce în Anglia un fotbalist a fost condamnat la închisoare fermă pentru că a comis un accident de circulație soldat cu victime omenești, vești sosite din Franța confirmă că nici în Hexagon fotbaliștii nu se pot bucura de imunitate.

Mai precis, cel considerat urmașul lui Zidane este acuzat de Procuratura din Marseille că și-a însușit niște bani care nu i se cuveneau și că, pentru asta, s-a folosit de documente ilegale pe care a avut nesăbuința să-și pună semnătura.

Impresarii, vechea problemă

Din câte se pare, cel care l-a reclamat justiției este fostul său agent, Bruno Heiderscheid, un luxemburghez de limba germană. Mai precis, este incriminat momentul trecerii sale de la Galatasaray la Marseille, fapt gestionat de Jean-Pierre Bernes și Alain Migliaccio, acesta din urmă fiind și impresarul lui Zidane.

Din câte se știe în mod oficial, Galata nu a reușit să-i plătească salariul lui Franck, iar acesta a fost declarat jucător liber de contract de UEFA și a venit gratis la Marseille. Asta doar în teorie, deoarece Ribery ar fi încasat de la OM un bonus mascat de performanță de 600.000 de euro, din care 10% era sau trebuia să fie partea lui Heiderscheid. Acesta, sărit din schemă, l-a dat în judecată la TAS pe clientul său, dar a pierdut procesul sportiv.

Justiția civilă cooperează

Enervat de decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne, luxemburghezul l-a reclamat pe Ribery Procuraturii din Marsilia, iar cazul a fost preluat de Xavier Bonhomme, care a declarat că există suficiente probe și depoziții pentru a se deschide proces lui Ribery și impresarilor săi de ocazie, iar acuzațiile sunt clare: fals în declarații și uz de fals. Contactați telefonic, cei trei au refuzat să facă vreo declarație, doar avocatul acestora mulțumindu-se să spună că este sigur că decizia justiției le va fi favorabilă.

La insistențele unui jurnalist, Bernes a fost apelat pe numărul de mobil de serviciu, dar a spus doar că Heiderscheid este matur și vaccinat și poate să îl dea și pe Sarkozy în judecată.

„Nu înțeleg de ce nu ne-a chemat în fața tribunalului în Luxemburg. Eu sunt parizian și mi-era mai facil să mă deplasez în Marele Ducat decât să cobor până la Marseille. Oricum, nu are decât să-l dea în judecată și pe președinte, dacă îl amuză atât de tare.

Nu are nicio șansă să câștige și nu vrea decât să-și facă publicitate. Oricum, o să-l coste scump procesul acesta, pentru că am de gând să-i cer daune pentru minciunile sale care au dăunat reputației noastre”, au fost cuvintele acestuia.

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×